26 August 2024
Distribuie pe social media: Patronii de magazine online în alertă. Birocrația în eCommerce ar putea crește din cauza NID – „CNP-ul fiscal” propus de guvernanți, în vreme ce „jucătorii non-UE nu respectă legile UE”.
Patronii de magazine online în alertă
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), principala organizație patronală din comerțul electronic, consideră că „îngrijorările” legate de introducerea numărului de identificare fiscală (NID) pentru consumatorii din România sunt justificate.
ARMO avertizează că această măsură ar putea crește birocrația și impune obligații suplimentare companiilor românești, în timp ce concurenții din afara Uniunii Europene „nu respectă legile UE”, a declarat Cristian Pelivan, directorul executiv al ARMO.
În prezent, patronii de magazine online din țara noastră nu dețin prea multe informații despre modificările propuse la Codul de procedură fiscală, lansate în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, care includ și acest „CNP fiscal”.
Vezi și: Sistemul e-Factura și amenzile pentru societățile din România
„Jucătorii non-UE nu respectă legile UE”
La o primă evaluare, Cristian Pelivan, directorul executiv al ARMO, avertizează asupra riscului ca birocrația să crească pentru antreprenorii din comerțul electronic.
„Știm doar că se dorește introducerea numărului de identificare digitală (CNP fiscal), dar nu știm dacă va fi opțional sau obligatoriu pentru magazinele online, cum urmează să fie folosit sau ce se urmărește exact prin introducerea sa.
Textul ordonanței a fost pus în consultare publică ieri și momentan analizăm posibilele sale implicații pentru ecosistemul comerțului online. Având în vedere declarațiile anterioare referitoare la introducerea numărului de identificare digitală (CNP fiscal), considerăm întemeiate îngrijorările că acesta poate crește birocrația și poate aduce obligații suplimentare companiilor românești care deja se conformează fiscal. Este un aspect important, de care trebuie să se țină cont, pentru că acest tip de comerț este unul fără granițe fizice.
Nu este clar dacă și cum se va aplica acest CNP fiscal jucătorilor internaționali care vând în România, fie că vorbim de magazine online din alte state membre UE sau de jucători non-UE despre care știm că oricum nu respectă legile UE”, a precizat Pelivan, potrivit startupcafe.ro.
Impactul și reacția consumatorilor față de introducerea CNP-ului fiscal sunt încă neclare. Aproximativ 9 milioane de români au cumpărat online în ultimul an și ar trebui să obțină acest număr de identificare digitală. În acest context, vor fi solicitate clarificări de la autorități pentru „a ne asigura că orice măsură introdusă este bine fundamentată și că nu va afecta negativ sectorul de comerț electronic sau drepturile consumatorilor din România”.
„CNP-ul fiscal” propus de guvernanți
Ministerul Finanțelor a propus oficial, printr-un proiect de ordonanță, un sistem care va afecta comerțul online. Conform propunerii, ANAF ar urma să atribuie consumatorilor un număr de identificare digitală (NID) la cererea acestora, care va putea fi folosit în locul codului numeric personal (CNP) pentru cumpărăturile online, în contextul în care magazinele online vor fi obligate să folosească sistemul e-Factura în relația cu consumatorii (B2C).
Proiectul de ordonanță emis de Ministerul Finanțelor propune o serie extinsă de modificări la Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015). Pentru ca noile reglementări să intre în vigoare, acestea trebuie să fie adoptate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.