15 Iulie 2024
Distribuie pe social media: Începând cu 1 iulie 2024, firmele, PFA-urile și alte persoane juridice trebuie să folosească sistemul e-Factura pentru tranzacțiile business to business (B2B). Începând cu 1 iulie 2024, este obligatorie trimiterea facturii electronice prin sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii acesteia.
Sistemul e-Factura și amenzile pentru societățile din România: tot ce trebuie să știi
De la 1 iulie 2024, a intrat în vigoare o nouă etapă a obligațiilor privind utilizarea sistemului e-Factura de către firme, persoane fizice autorizate (PFA) și alte persoane juridice în relațiile business to business (B2B). Astfel, a devenit obligatorie transmiterea facturii electronice prin sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.
Practic, de la 1 iulie 2024, facturile pe hârtie sau primite prin e-mail nu mai pot fi înregistrate în contabilitate. Acum, firmele (inclusiv PFA-urile) pot înregistra doar facturile primite în Spațiul Privat Virtual (SPV), cu semnătură electronică. Aceste facturi pot fi descărcate din SPV sau pot fi gestionate folosind un software de facturare de pe piață.
Amenzile e-Factura în vigoare
Facturile trebuie transmise în sistemul național RO e-Factura în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii. Se va aplica o amendă de 15% din valoarea facturii pentru:
- emitentul care nu transmite factura către beneficiar folosind sistemul RO e-Factura;
- destinatarul care primește și înregistrează factura B2B emisă de operator economic stabilit în România, prin alte mijloace decât sistemul RO e-Factura.
Se va aplica o amendă pentru nerespectarea termenului de 5 zile calendaristice pentru transmiterea facturii electronice prin e-Factura:
- 5.000 - 10.000 lei – persoanele juridice contribuabili mari;
- 2.500 - 5.000 lei – persoanele juridice contribuabili mijlocii;
- 1.000 - 2.500 lei – celelalte persoane juridice și persoanele fizice.
Probleme și nemulțumiri la aplicarea noilor amenzi pentru facturile electronice
La aplicarea acestor amenzi, experții au observat că furnizorul poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă, contrar principiului „non bis in idem” (regula potrivit căreia o persoană nu poate fi urmărită ori judecată de două ori pentru aceeaşi faptă – n.n).
De asemenea, cumpărătorul poate fi sancționat cu 15% din valoarea facturii, chiar dacă are motive legitime să înregistreze în contabilitate o factură primită prin e-mail. Cumpărătorul nu poate controla trimiterea facturii electronice de către furnizor.
După prima zi de aplicare a acestor obligații, mulți contabili și antreprenori s-au plâns pe grupurile de Facebook de întreruperi în funcționarea sistemelor ANAF și ale Ministerului Finanțelor, relatează StartupCafe.
„Cât de mai târziu, că de la ora 2 tot încerc? Furnizorul trebuie să încarce factura pentru ca apoi clientul sa îi plătească, pentru că furnizorul are de plătit contribuții urgente pentru că așteaptă certificat fiscal de la ANAF, pentru a i se plăți subvenția de la șomaj. Toate urgente! Și Boloș apasă pe un buton!”, a scris o persoană pe grupul de FB eFactura Romania.
„Începând de aseară (1 iulie), în jurul orei 22:00, nu mai merg API-urile e-Factura”, a scris un alt membru al grupului, care a revenit ulterior: „LATER EDIT: API-urile E-Factura au redevenit funcționale în jurul orei 8:07”.
Excepții de la utilizarea RO e-Factura
Există anumite situații și categorii de contribuabili care sunt exceptate de la utilizarea sistemului RO e-Factura. Acestea includ:
- Livrările de bunuri expediate sau transportate în afara UE de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
- Livrările de bunuri expediate sau transportate în afara UE de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său (cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat);
- Livrările intracomunitare de bunuri;
- Facturi simplificate;
- Facturi emise către persoane fizice (cu excepția facturilor B2C emise în cazul voucherelor de vacanță).