27 August 2024
Distribuie pe social media: Producătorii de legume și fructe „cuceresc” piața online. Freshful by eMAG lansează Piața cu Freshful, un nou concept care aduce pe platformă o selecție extinsă de produse autentice, direct de la micii producători din toate colțurile țării.
Producătorii de legume și fructe „cuceresc” piața online
Noul concept a fost inspirat de creșterea cu 20% a numărului de producători locali care și-au dezvoltat afacerile prin Freshful în ultimul an, conform unui comunicat al companiei.
În primele luni ale verii, clienții au comandat peste 70 de tone de pepeni verzi, 13,5 tone de pepeni galbeni și peste 31.000 de kg de roșii. Freshful a livrat, de asemenea, peste 8.000 de kg de prune, chiar dacă sezonul abia a început.
În total, clienții au comandat peste 1.700 de tone de fructe și legume de la micii producători locali, iar cea mai mare comandă din această ofertă a fost de 1.583 lei.
„Livrăm direct la uşa clienţilor legume și fructe”
Produsele locale devin tot mai populare printre clienți, iar acest lucru se reflectă în coșurile lor de cumpărături. Produsele de la producătorii locali contribuie acum cu aproape 15% la totalul vânzărilor pe Freshful. Aceste produse pot fi găsite cu ușurință prin simpla căutare a sintagmei „mici producători”.
„În zona de experienţă Piaţa cu Freshful aducem mai aproape de clienţi bunătăţile autentice, crescute cu responsabilitate de fermierii locali. Livrăm direct la uşa clienţilor legume, fructe sau alte preparate din diverse regiuni ale ţării.
Roşiile roz crescute de Angela în judeţul Argeş sau pepenii verzi din Ialomiţa de la Cooperativa Agricolă Recolta Gheorghe Doja sunt la mare căutare în această vară, iar stocurile se epuizează rapid”, a declarat Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful by eMAG, potrivit Termene.
Livrare în 24 de ore de la culegere
Într-un efort de a oferi clienților produse de cea mai înaltă calitate și prospețime, Freshful by eMAG se asigură că acestea ajung la destinație în cel mai scurt timp posibil, menținând în același timp condiții ideale de transport.
„Livrăm mereu produse proaspete, uneori şi în mai puţin de 24 de ore de la culegere, iar în timpul transportului menţinem condiţii optime de temperatură, datorită maşinilor FrigoFresh pe care ne bazăm chiar şi pentru a livra îngheţată.
Ne dorim să le oferim clienţilor noştri mai mult timp pentru ei şi cei dragi, astfel că le aducem direct la uşă produsele preferate cu care vor prepara mese pentru clipe de neuitat în familie”, a precizat Tudor Mihăilescu.